Comitetul Economic și
Social European
PREMIUL CESE PENTRU SOCIETATEA CIVILĂ PE 2014
Răsplătirea excelenței în
inițiative ale societății civile
CRITERII DE ELIGIBILITATE, DE DEPUNERE A CANDIDATURII
ŞI DE SELECŢIE
__________
A) Scopul şi obiectivul general al Premiului pentru societatea civilă
Scopul premiului acordat anual este răsplătirea și încurajarea inițiativelor
organizațiilor societății civile și/sau ale persoanelor particulare care au
contribuit în mod semnificativ la promovarea identității și integrării
europene.
Obiectivul
general al premiului este de a sensibiliza opinia
publică cu privire la contribuția pe care o pot aduce organizațiile societății
civile și/sau cetățenii la crearea unei identități și a unei cetățenii
europene, sprijinind astfel valorile comune care stau la baza integrării
europene.
B) Criterii de eligibilitate
1.
Tema Premiului CESE pentru societatea civilă pe 2014
Integrarea romilor
De-a
lungul anilor, Uniunea Europeană și organizațiile internaționale precum Consiliul
Europei și Banca Mondială au luat numeroase inițiative pentru a îmbunătăți
situația romilor, cea mai mare minoritate etnică din Europa. Totuși, populația
romă rămâne, în mare parte, exclusă din punct de vedere social. În ciuda
statutului de cetăţeni ai UE și în ciuda strategiilor naționale de integrare a
romilor, adesea, romii trebuie să depășească obstacole culturale și
socioeconomice și se confruntă, într-o mai mare măsură, cu prejudecăți și
probleme de acceptare exacerbate de criza economică și de apariția
particularismului, ceea ce nu este compatibil cu valorile și principiile
europene. Pe de altă parte, din diferite motive, organizațiile rome par să
întâmpine dificultăți în a se face auzite.
CESE
doreşte ca, prin Premiul pentru societatea civilă pe 2014, să răsplătească
inițiativele desfăşurate de organizaţii ale societăţii civile înregistrate
oficial și/sau de persoane private. Inițiativele răsplătite trebuie să
urmărească îmbunătățirea incluziunii economice și sociale a romilor.
Tema ediției de anul acesta este strâns legată
de activitatea noului grup de coordonare exploratoriu înființat în cadrul CESE,
care urmărește o mai bună incluziune a comunităţilor rome prin inițiative ale
societății civile.
Valoarea
totală a premiului este de 30 000 EUR. Această sumă poate fi
împărțită la trei câştigători după cum urmează: 20 000 EUR pentru
premiul întâi, 5 000 EUR pentru premiul al doilea și 5 000 EUR
pentru premiul al treilea.
Premiul
va fi lansat în martie 2014 și acordat pe 16
octombrie 2014.
2.
Inițiative eligibile
Având în vedere faptul că actorii societăţii
civile joacă un rol important în abordarea discriminării și a prejudecăților
împotriva romilor, precum și în promovarea integrării lor, obiectivul specific
al premiului este de a răsplăti inițiativele care:
·
combat rasismul, discriminarea și
prejudecățile împotriva romilor;
·
urmăresc sensibilizarea cu privire
la drepturile şi obligaţiile romilor;
·
urmăresc sensibilizarea altor
comunități decât cele rome – inclusiv a autorităților locale și a furnizorilor
de servicii – cu privire la realitatea comunităţilor de romi; promovează
toleranța; îmbunătățesc percepția și acceptarea romilor, precum și imaginea lor
în mass-media;
·
promovează o atitudine deschisă și
cunoașterea reciprocă între cetățenii romi și ceilalți cetăţeni ai UE;
·
promovează tratamentul și
oportunităţile egale pentru romi la locul de muncă;
·
facilitează incluziunea socială a
romilor și stimulează responsabilizarea și participarea lor la viața socială,
economică, politică și culturală din țara lor;
·
contribuie la sensibilizarea
opiniei publice, la schimbul de informații și la diseminarea bunelor practici
în domeniul integrării și incluziunii romilor;
·
oferă asistență practică și
consiliere cu privire la procedurile și serviciile administrative disponibile,
ajutându-i pe romi să depășească obstacolele practice legate, de exemplu, de
accesul la locuințe, servicii de sănătate, educație și ocuparea unui loc de
muncă.
C) Criterii de depunere a candidaturii
3.
Candidaţii eligibili
Premiul CESE pentru societatea civilă este deschis organizaţiilor
societăţii civile
înregistrate oficial în Uniunea Europeană şi care sunt active la nivel local,
naţional, regional sau european. În plus, el este deschis persoanelor
particulare.
Organizaţiile societăţii civile
sunt orice organizaţii neguvernamentale înfiinţate prin iniţiative private, ai
căror membri sunt implicaţi activ în modelarea afacerilor publice pe baza
propriilor lor preocupări şi pornind de la cunoştinţele, capacităţile şi raza
lor specifică de acţiune. Acestea acţionează în mod autonom, iar participarea
în cadrul lor presupune ca membri ai publicului larg să-şi asume pe bază
voluntară angajamentul de a lua parte la activităţile şi eforturile unor astfel
de organizaţii.
Această definiţie exclude organismele
şi structurile înfiinţate pe bază de acte legislative sau de reglementare şi la
care afilierea este parţial sau total obligatorie.
Persoanele particulare sunt
persoane fizice. Sunt eligibili și resortisanți ai unor țări terțe, cu condiția
ca aceștia să aibă reședința legală pe teritoriul UE.
Candidații
pentru premiu (atât organizații, cât și persoane particulare) trebuie să fie
nominalizați de:
·
unul
sau mai mulți membri ai Comitetului Economic și Social European; sau
·
unul sau mai multe CES naționale
sau instituții similare; sau
·
una sau mai multe organizații și
rețele europene ale societății civile.
Organizaţiile
societăţii civile europene și persoanele particulare nu se pot nominaliza
singure.
Organizaţii europene înseamnă organizaţii care au
membri şi asociaţi în mai multe state membre şi care îşi coordonează
activităţile la nivel european.
Candidaturile transmise direct CESE nu vor fi luate în considerare.
Pentru a se asigura
transparenţa deplină a procedurii de nominalizare şi de selecţie, membrii
juriului de selecție nu au dreptul să nominalizeze candidaţi pentru premiu.
4.
Procedura de nominalizare
Nominalizarea
se va face prin completarea formularului disponibil pe site-ul internet al CESE
la următoarea adresă:
Formularul de nominalizare trebuie să conţină
toate informaţiile de care are nevoie juriul de selecţie pentru a putea:
·
în primul rând, confirma că
organizațiile societății civile sau persoanele propuse îndeplinesc criteriile
oficiale de depunere a candidaturii; și
·
în al doilea rând, evalua meritele
efective ale fiecărei organizaţii a societăţii civile sau persoane în raport cu
temele şi obiectivele premiului.
Pentru a facilita
desfăşurarea lucrărilor juriului de selecţie, formularele de nominalizare şi
documentaţia însoţitoare ar trebui transmise, pe cât posibil, în franceză sau
engleză.
D) Criterii de selecție
Juriul de selecţie va
evalua candidaturile care întrunesc criteriile detaliate la punctul B
(de eligibilitate) şi C (de depunere a candidaturii), ţinând seama de:
1) scopul şi obiectivul general al
premiului, prezentate la punctul A;
2) impactul iniţiativelor
din punctul de vedere al:
·
publicului lor ţintă (categoriile
de beneficiari ai iniţiativei şi numărul persoanelor vizate);
·
naturii contribuţiei lor la
bunăstarea comunităţii;
·
impactului lor pe termen lung;
·
durabilităţii lor;
·
dimensiunii lor europene (acoperire
geografică).
3) nivelul de excelenţă al
iniţiativelor din punctul de vedere al:
·
inovării;
·
creativităţii;
·
unicităţii.
Juriul
de selecţie este alcătuit în prezent din preşedintele
CESE şi cei doi vicepreşedinţi, preşedinţii celor trei grupuri (Angajatori,
Lucrători și Activități diverse) şi secretarul general al CESE.
Juriul de selecţie este răspunzător pentru
selecţia finală a câştigătorilor, luând în considerare rezultatele evaluării
efectuate de un grup de trei evaluatori, printre care cel puțin un evaluator extern
independent.
5.
Termene
Termenul final pentru
depunerea candidaturilor este 15 iunie
2014.
Câștigătorii vor fi
anunțați până la 15 septembrie 2014.
Ceremonia de decernare
a premiului va avea loc la 16 octombrie
2014.
6.
Depunerea nominalizărilor
Formularele de candidatură completate adecvat
trebuie trimise secretariatului CESE fie prin e-mail, la adresa:
FIE prin poștă, la următoarea adresă:
Comitetul Economic și Social European (CESE)
Département Communication
Rue Belliard/Belliardstraat 99
birou: VMA 5/52
1040 Bruxelles/Brussel
BELGIQUE/BELGIË
Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să
contactați persoanele următoare:
dl
Peter Lindvald Nielsen, șeful Departamentului Comunicare
Tel.: +
32 (0)2 546 92 99
sau
dna
Anna Comi, responsabil comunicare
Tel.: +
32 (0)2 546 93 67
Instanţele propunătoare şi organizaţiile
nominalizate vor primi prin e-mail o confirmare cu privire la primirea la timp
a candidaturii lor şi la înregistrarea acesteia. De asemenea, vor fi informate
cu privire la termenul pentru selecţia câştigătorilor.
Dacă răspunsurile la e-mailuri sunt relevante
şi pentru alţi candidaţi potenţiali, ele vor fi publicate la rubrica întrebări
frecvente (FAQ), pe pagina dedicată premiului pentru societatea civilă de pe
site-ul CESE, menţionată mai sus.
7.
Valoarea premiului
Valoarea totală a premiului este de
30 000 EUR, acesta putând fi împărțit între maximum trei câștigători,
după cum urmează:
Premiul întâi: 20 000 EUR
Premiul doi: 5 000 EUR
Premiul trei: 5 000 EUR
Comitetul nu are
obligaţia să acorde toate cele trei premii.
_____________
Printre organizațiile
societății civile se numără aşa-numiţii actori ai pieţei muncii, adică
partenerii sociali; organizaţii care reprezintă actorii sociali şi economici
care nu sunt parteneri sociali în sensul strict al termenului; ONG-urile
(organizaţiile neguvernamentale) care adună oamenii în slujba unor cauze
comune, precum organizaţiile de protecţie a mediului, organizaţiile pentru
drepturile omului, asociaţiile consumatorilor, organizaţiile de caritate,
organizaţiile de educaţie şi formare etc; OBC-urile (organizaţiile bazate pe
comunitate, adică organizaţii înfiinţate la nivelurile cele mai elementare ale
societăţii care urmăresc obiective care îi interesează pe membrii lor), de ex.
organizaţiile de tineret, asociaţiile de familii şi toate organizaţiile prin
intermediul cărora cetăţenii iau parte la viaţa locală şi orăşenească și
comunităţile religioase. (Avizul Comitetului Economic şi Social European
privind rolul şi contribuţia
organizaţiilor societăţii civile la construirea Europei – CESE 851/1999 din
22 septembrie 1999).